„Sunt convins că președinția Consiliului UE va prezenta o oportunitate deosebită pentru promovarea parteneriatului transatlantic. Doresc să asigur partenrul nostru strategic că sunt ferm angajat ca țara noastră să rămână același actor implicat, responsabil și stabil. Cooperarea dintre România și SUA în plan politic, military și de Securitate au ajuns la un nivel exceptional. Încurajem consolidarea dimesniunii economice, inclusiv prin investiții, în domenii precum cel energetic, însă ca acest obiectiv să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiției puternic, independent, o guvernare transparentă și responsabilă care chiar respect statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opțiune ci singura cale pentru o Românie puternică, un partener strategic. Veți găsi mereu în România un aliat, un partener și un prieten pe care vă puteți baza”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.
Iohannis a adăugat că democrația nu este ceva ce trebuie tratată ca și cum ar fi un dat.
„Istoria României și prin ne reamintește constant că democrația nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate aceasta e cea mai mare lecție pe care trebuie să ne-o însușim acum, la 100 de ani de prietenie cu SUA. Democrația trebuie apărată consolidate în fiecare zi cu toată determinare, în Europa, România și toate colțurile lumii”, a completat șeful statului.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și premierul Viorica Dăncilă nu au participat la recepția organizată, vineri seara, de ambasada SUA cu ocazia celei de-a 242-a aniversări a Zilei Independenței. Printre politicienii prezenți se află Mihai Tudose, Eugen Teodorovici, Alina Gorghiu, Meleșcanu, Ecaterina Andronescu, Fifor, Cimpeanu, Remus Procopie, Raed Arafat, Cristian Diaconescu. La eveniment este și șeful SRI, Eduard Hellvig.